E vicecampioană la Women Rally, chirurg și SOLISTĂ de rock

Publicat: 13/11/2024, 15:13

Mirela Bejnariu, medic specialist în chirurgie dento- alveolară și implantologie, vrea să facă performanță la cel mai înalt nivel în cursele de raliuri. Până atunci, participă în competiția dedicată femeilor din motorsport, muncește 8 ore pe zi, cântă la chitară și se pregătește să scoată primul videoclip.

După 6 ani în Women Rally, Mirela Bejnariu, chirurgul din Râmnicu Vâlcea, a terminat în acest sezon competiția pe locul 2 al podiumului!
„În sfârșit eforturile mele au dat rezultate…La Cluj am luat locul 1 și la clasa mea clasa 3, dar am luat locul 1 și în clasamentul general”, a declarat Mirela Bejnariu, pilot în Campionatul Național de Women Rally.

Pe partea de chirurgie dentară, Mirela a studiat mult în străinătate, iar acum, la clinică, lucrează cu o tehnică care revoluționează implantologia.

E vicecampioană la Women Rally, chirurg și solistă de metal

„Pacientul poate primi în aceeași ședință 12 implanturi și cu o aplicare de lucrare provizorie imediat a doua zi. Este o tehnică predictibilă și cu pronostic bun, ceea ce înseamnă că redă funcțiile aparatului dento maxilar foarte rapid”, a mai spus Mirela Bejnariu.

Atunci când nu este operații și când nu merge la competiții, Mirela e pasionată de muzică rock și cântă la chitară: „În facultate, am avut o trupă de Cover-uri, cântam la chitară ritm și la voce”.

Se pregătește să scoată primul ei videoclip

„Dintr-o întâmplare, tot la un raliu, m-am întâlnit cu un compozitor care este implicat și în zona de film și mi-a propus să trag o chitară pe două piese. O piesă are deja videoclip și urmează să iasă și la a doua piesă deja lucrăm”, a afirmat ea.

Mirela nu concepe să treacă o zi și ea să nu fie la volanul mașinii sale: „Am un tabiet în fiecare dimineață: citesc CT-uri ca să îmi fac planurile de tratament pentru pacienți, dar până la clinică chiar dacă drumul este foarte scurt, 5 minute, dacă nu aud sunetul motorului pe muzica mea preferată simt că ceva îmi lipsește. Ascult gama rock orice și blues și rock clasic dar acum sunt puțin atrasă de zona metal și fac cover-uri metal pe anumite piese foarte cunoscute”.

Medicului chirurg îi place la maxim adrenalina. Acesta e pasionat nu doar de mașini ci și de avioane: „Să fiu sinceră primul meu vis a fost să fiu pilot de aviație pilotând un F16, ceea ce nu se poate. Am vrut să îmi iau brevetul la Pitești, dar timpul nu mi-a permis. Dacă nu pot să zbor în aer, măcar zbor pe asfalt”.

Anul acesta, la Women Rally, competiție a cărei fondator este Laura Savu, Mirela a încheiat cel mai bun sezon al ei. Este vicecampioană națională absolută atât în clasamentul general, cât și la clasa ei, Clasa 3. De la Women Rally, ea vrea să ajungă și în alte campionate din motorsport. „Mi-aș dori să ajung în Campionatul Național de Viteză în Coastă și în cel de raliuri”, a spus Mirela Bejnariu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Nepoata lui Putin a dezvăluit din greșeală numărul soldaților ruși dispăruți în Ucraina
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali despre moartea lui Helmut Duckadam
Tudor Chirilă, mesaj pentru politicieni: „Voi ați creat monstrul numit extremism, ați vrut să operați...
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia...
Cum și-a falsificat Călin Georgescu CV-ul. N-a lucrat nici la ONU și nu a fost...
Călin Georgescu și legionarii. Cine este Eugen Sechila, surprins alături de candidatul independent la alegerile...
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care...
Din ce sunt făcute, de fapt, chifteluțele vegetale din Mega Image. Mulți români le mănâncă...
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri?...
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe...
Cum poți să verifici dacă pensia ta va crește sau nu de la 1 ianuarie...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce presiune trebuie să aibă anvelopele de iarnă?
Probleme mari pentru ucraineni pe frontul de est. Zelenski cere consolidarea poziţiilor
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Călin Georgescu a mințit. Adevărul a ieșit la suprafață. Cu cine a fost surprins
Momentul în care s-a decis soarta lui Ceaușescu. Avea zilele numărate
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul...
Anunț bombă după renumărarea voturilor. ”Mai sunt 2-3 județe de numărat. Nu s-a remarcat nicio...
VIDEO De câte ori a fost înșelată Emilia Ghinescu, dar și peste ce anume nu...
De ce Victor Cornea a ales să o ceară în căsătorie pe Andreea Bălan tocmai...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în...
Dovezile găurilor negre primordiale s-ar putea ascunde chiar și în obiectele obișnuite de pe Pământ